Sînt un critic/scriitor liber-profesionist accidental sau fără dă-mi fi dorit neapărat asta (Interviu cu John Joseph Adams)

John Joseph Adams este un editor şi critic american de literatură SF şi Fantasy. Este editor asistent al revistei „The Magazine of Fantasy & Science Fiction” şi a editat şi publicat antologiile „Wastelands”, „Seeds of Change”, „The Living Dead”, „Federations”.

Mihai Adăscăliţei: Pentru început, de unde provine interesul tău pentru citit şi de ce SF şi Fantasy în special?
John Joseph Adams: Am ajuns la SF printr-un drum lung şi sinuos. În copilărie, am citit o mulţime de romane fantasy, cum ar fi seriile „Xanth” de Piers Anthony şi „Myth” de Robert Asprin, dar acele cărţi şi majoritatea celorlalte pe care le-am citit în copilărie îmi erau date, aşa că nu m-am identificat ca un cititor al genului pînă mai tîrziu. În adolescenţă am jucat foarte mult Dungeons & Dragons ceea ce m-a condus la citirea multor serii epice de fantasy.
Primul SF pe care l-am citit este cel mai probabil „Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” şi continuările sale. În adolescenţă am citit multe thrillere medicale şi astfel am devenit interesat în ştiinţă şi asta m-a condus la descoperirea lui Michael Crichton, apoi la secţiunea SF, deoarece îmi doream mai multe astfel de cărţi. Din nu ştiu ce motiv, am crezut întotdeauna că romanele SF ar fi prea complicate pentru mine sau că vor fi pline de date informative încît ar fi ca lecturarea unui manual tehnic pentru o tehnologie ce nu există încă. Din fericire am avut persoane care mi-au spus că dacă am reuşit să urmăresc ştiinţa din „Jurassic Park” atunci sînt pregătit să mă descurc cu ştiinţa din oricare roman SF. „Star Trek” şi „Star Wars” au fost de asemenea esenţiale în atragerea mea către SF – am iubit ambele francize, aşa că am citit multe dintre aceste romane. Unul dintre primele romane, dacă nu chiar primul, pe care le-am citit ca adult a fost „Mars” de Ben Bova, în primul rînd pentru că mi s-a spus că romanul este un thriller medical ce se desfăşoară pe Marte (ceea ce este adevărat într-o anumită măsură). La scurt timp după aceasta l-am descoperit pe Robert J. Sawyer. Primul roman al său pe care l-am citit a fost „The Terminal Experiment”, care de asemenea are o puternică similitudine cu un thriller medical, şi apoi „Starplex”, care este ca cel mai bun episod „Star Trek” niciodată realizat. Am continuat să explorez acest gen şi practic am început să citesc SF şi fantasy aproape exclusiv.

Cum ai început să scrii recenzii, eseuri şi articole?
Totul a început cu cărţilor audio. Am fost (şi încă sînt) un mare admirator al cărţilor audio, dar în 2001 am descoperit că prezenţa recenziilor pentru cărţile audio SF şi fantasy era problematică; pînă la urmă naratorul unei cărţi audio este la fel de important ca şi autorul (dacă nu se descurcă poate distruge cartea la fel de mult pe cît o poate face un autor), iar pe atunci nu era la fel de uşor ca acum cînd poţi asculta online o mostră a stilului naratorului. Aşa că, într-o zi, în timp ce luam prînzul, m-am plîns şefului meu de la F&SF, Gordon Van Gelder, despre lipsa acestor recenzii şi el mi-a sugerat să încerc o rubrică de recenzii la Locus. Aşa că am încercat, iar ei au acceptat. Rubrica a fost publicată doar de două ori, dar mi-a deschis uşa spre noi oportunităţi. La scurt timp după ce rubrica de la Locus şi-a încetat apariţia am început să scriu recenzii pentru cărţi audio pentru Publishers Weekly.
Cu aceste două publicaţii în CV-ul meu a devenit mult mai uşor să găsesc noi oportunităţi. Am avut pentru o perioadă o rubrică de recenzii în revista „Orson Scott Card’s Intergalactic Medicine Show”. Am publicat recenzii pentru cărţi în Kirkus Reviews, unul dintre liderii publicaţiilor editoriale. De asemenea am scris recenzii şi am realizat interviuri pentru SCIFI.com – de fapt, prima mea recenzie a unei cărţi (obişnuită, nu audio) a fost publicată în Science Fiction Weekly. Am realizat cîteva interviuri pentru ei şi apoi am devenit corespondent pentru SCI FI Wire (serviciul de ştiri al SCI FI Channel), iar acum furnizez cam toate materialele lor legate de cărţi, cu un interviu realizat de mine publicat acolo aproape în fiecare zi a săptamînii.
Sînt un critic/scriitor liber-profesionist accidental sau fără dă-mi fi dorit neapărat asta. Întotdeauna am crezut că dacă voi fi plătit pentru a scrie, va fi pentru ficţiune, dar scrierile mele de ficţiune au fost puse în aşteptare odată ce am început să lucrez pentru F&SF. Niciodată nu am fost interesat în a scrie recenzii de cărţi, aşa că este destul de ciudat că am ajuns să scriu aşa de multe recenzii. În principal a fost pentru a cîştiga cîţiva bani în plus, dar s-a dovedit a fi benefic pentru mine în alte moduri de asemenea – scriind recenzii şi realizînd interviuri m-a ajutat să-mi fac numele cunoscut mai mult decît pînă atunci şi mi-a permis să construiesc o reţea cuprinzătoare de contacte care s-a dovedit foarte utilă.

Am văzut că multe dintre lucrările tale în diferite reviste şi ştiu că eşti editor al revistei „The Magazine of Fantasy & Science Fiction”. De asemenea ştiu că mulţi oameni îşi doresc meseria ta. Cum este această meserie pentru tine? Îţi place ceea ce faci? Este greu, stresant, îţi ocupă mult timp?
Este o meserie extraordinară. Adică, hei, sînt plătit pentru a citi toată ziua! Încă de cînd am devenit obsedat de cărţi a fost ca un ţel al meu să găsesc o meserie în care să pot citi toată ziua. Cînd mi-a trecut prima dată prin minte m-am gîndit că voi găsi o meserie plictisitoare care oferă mult timp liber în care să pot citi, dar de fapt să fiu o parte a procesului de creaţie oferă mult mai multe satisfacţii, sînt sigur.
Nu aş spune că este foarte stresantă; sînt alte aspecte a carierei mele – cîteva dintre lucrările liber-profesioniste pe care le realizez – care sînt mult mai stresante. Ocupă mult timp, dar este meseria mea de zi cu zi, este un program regulat, este uşor de gestionat.

De unde ţi-a venit ideea pentru „Wastelands”?
Unul dintre primele articole pe care le-am scris a fost unul despre SF-ul post-apocaliptic pentru o revistă britanică ce a trăit puţin, 3SF. Aveau o rubrică intitulată „Ghidul Cititorului” care servea ca o introducere pentru un sub-gen şi care includea o listă de recomandări. Mi-a plăcut SF-ul post-apocaliptic, aşa că am venit cu această idee la ei. Au cumpărat-o, dar, din păcate, şi-au încetat existenţa înainte ca articolul meu să fie publicat (sau să fiu plătit pentru el!). Dar deja scrisesem articolul, aşa că am căutat pe altcineva care să-l publice. Cam tot atunci „The Internet Review of Science Fiction” a fost lansat şi le-am vîndut lor articolul sub un alt titlu, „Subgenul în lumina reflectoarelor”. Am continuat să scriu încă cîteva articole pentru ei şi au mai scris alţii cîteva.
Dar, mai la obiect, interesul meu pentru SF-ul post-apocaliptic provine de la jocurile video. În special două jocuri pentru calculator role-playing, „Wasteland” şi „Fallout”. „Wasteland” m-a introdus în sub-gen, dar a fost „Fallout” cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. Practicarea acestor jocuri m-a inspirat să caut şi literatură cu acest subiect, şi de acolo am citit cu lăcomie acest sub-gen. Ceea ce s-a dovedit folositor cînd a venit timpul să scriu acel articol, „Subgenul în lumina reflectoarelor”.
Dar cu toate lecturile mele, am făcut şi mai multe documentări pentru articol, aşa că datorită articolului acestuia am devenit un expert al subiectului. În timpul documentării mele unul dintre lucrurile care m-au surprins să le descopăr a fost că existau foarte puţine antologii dedicate ficţiunii post-apocaliptice. Aşa că m-am decis să încerc să vînd una eu. Am început prin a încerca să vînd o antologie de povestiri originale (nepublicate pînă atunci), dar cînd acest lucru nu a funcţionat m-am decis să încerc să vînd o antologie cu povestiri republicate. Iar restul este istorie.
Este chiar amuzant – cred că am fost cu 4 sau 5 ani înainte ca interesul pentru ficţiune post-apocaliptică să crească. Iniţial am observat o creştere a interesului în teancul de lucrări primite la F&SF – după evenimentele de la 11 septembrie mulţi scriitori scriau despre scenarii post-apocaliptice. Acest lucru m-a făcut să mă gîndesc în parte că este un timp potrivit pentru a încerca să vînd o antologie cu acest subiect. Au trebuit să treacă 4 ani pînă cînd lumea editorială să realizeze că am avut dreptate, dar totul s-a sfîrşit cu bine pînă la urmă, aşa că nu mă plîng.

Cum a fost munca la „Wasteland”? Te-ai întîlnit cu cîţiva dintre autori?

Deoarece am realizat foarte multe cercetări în acest sub-gen, cînd a venit timpul să construiesc cuprinsul am ştiut cam tot ceea ce voiam să apară în carte. Ştiam cam 75% din cuprins din minte, iar apoi am mai făcut cîteva documentări suplimentare şi lecturi pentru restul.
Am întîlnit cîţiva dintre autori şi am cunoscut cîţiva dintre ceilalţi prin intermediul e-mail-ului. Am fost chiar şi acasă la Jack McDervitt! Ca o coincidenţă, colegul meu de cameră din facultate locuia în acelaşi oraş ca şi Jack, şi cînd am fost acolo într-o vizită Jack m-a invitat la cină. Merg la multe convenţii SF, aşa că am cunoscut mulţi dintre ei la aceste convenţii de-a lungul anilor. De asemenea îi cunoşteam pe cîţiva dintre ei dinainte de a realiza antologia.

Preferi una dintre povestirile prezente în antologia ta? De ce?
Asta este ca şi cum ai întreba un părinte care este copilul său preferat, aşa că nu pot răspunde cu adevărat. Dar voi spune că unele dintre povestiri sînt speciale pentru mine din alte motive decît simplul favoritism. Mai înainte am menţionat că am încercat să vînd o antologie de povestiri post-apocaliptice originale înainte de a construi „Wastelands”. Ei bine, înainte de a începe să cauţi printre editori pentru a fi publicată trebuie să ai autori care să se dedice scrierii povestirilor pentru antologie astfel încît să poţi merge la editor şi să-i spui „Aceasta este ideea şi acestea sînt persoanele care mi-au promis să scrie povestiri pentru mine”, iar editorul să poată evalua potenţialul comercial al cărţii. Carol Emswhiller şi John Langan au scris povestirile lor la cerinţa mea pentru acea antologie originală abandonată. Carol şi-a scris povestirea imediat şi m-a lăsat să o păstrez pentru mult timp, aşa că sînt foarte recunoscător pentru aceasta. John şi-a finalizat povestirea după ce am renunţat la ideea de a vinde acea antologie, aşa că el (ca şi Carol) a vîndut-o revistei F&SF. Dar a vîndut-o la timp pentru ca F&SF să o publice şi pentru mine să o republic la scurt timp după aceea.

Nu este un răspuns neaşteptat deoarece ai descris foarte bine întrebarea „ca şi cum ai întreba un părinte care este copilul său preferat”.  Dar crezi într-un scenariu apocaliptic sau vezi lumea noastră într-o eră post-apocaliptică?
Nu sînt sigur că oricare dintre scenariile descrise în „Wastelands” se pot întîmpla aşa cum le-au descris autorii, dar dacă ar fi să aleg unul care s-ar putea întîmpla, aş merge cu cel din povestirea lui Stephen King, „The End of the Whole Mess”, nu neapărat pentru că s-ar realiza, dar pentru că ultima cauză ar fi aceeaşi: propria noastră aroganţă – care poate fi incredibil de distructivă chiar şi atunci cînd încercăm să facem ceva bun, ca în povestirea lui King.
Dacă mă întrebi care scenariu apocaliptic l-aş prefera pentru a-i supravieţui răspunsul este simplu: „Judgment Passed” de Jerry Oltion. De ce? Ei bine, deoarece cauza apocalipsei este Ruptura (sau ceva asemănător), lasă lumea goală cu excepţia cîtorva supravieţuitori astronauţi (care erau în spaţiu cînd s-a întîmplat) şi care lasă totuşi planeta relativ nevătămată – nu sînt deşerturi radioactive, nu sînt zone în carantină datorită plăgilor, oraşele sînt încă în picioare, există încă mîncare. Nu este chiar atît de rău.

Ne poţi spune ceva despre noua ta antologie „Seeds of Change”? Dar despre „The Living Dead”?
Am rugat colaboratorii la antologia „Seeds of Change” să scrie despre schimbările de paradigme – tehnologice, ştiinţifice, politice, sau culturale – şi cum oamenii şi societăţile gestionează aceste schimbări. Ideea era să provocăm paradigmele noastre actuale şi să speculăm cum vor evolua ele în viitor, fie în bine fie în rău.
Antologia conţine povestiri scrise de Ken MacLeod, Tobias S. Buckell, Jay Lake şi alţii. Ar trebui să fie publicată în august (n.r.: a fost publicată în august 2008). De fapt, chiar am primit un exemplar pentru recenzii astăzi, ceva mai devreme. Trebuie să spun, admiţînd că sînt subiectiv, că arată extraordinar. De abia aştept să văd proiectul finalizat.
„The Living Dead” (n.r.: publicată în septembrie 2008) este mai uşor de rezumat: este o antologie ce conţine şi republică cele mai bune povestiri cu zombie scrise vreodată. Este o carte uriaşă – mai mult de 230,000 de cuvinte – şi are un cuprins plin de staruri incluzînd autori ca Stephen King, George R.R. Martin, Dan Simmons, Laurell K. Hamilton, Neil Gaiman şi mulţi alţii.

Ai alte proiecte de viitor?
Bazîndu-se pe succesul antologiei „Wastelands” şi fiind în general mulţumiţi de modul în care am construit „The Living Dead”, Night Shade Books mi-a cerut să fac o nouă antologie de povestiri republicate pentru ei. Am discutat deja cu ei proiectul, dar nu ne-am decis încă asupra subiectului. Ne-am jucat cu cîteva idei, dar nu vreau să menţionez nimic pînă nu vom şti cu siguranţă în ce direcţie mergem cu acest proiect.
În afară de aceasta, se pare că voi face încă cîteva antologii originale pentru Prime Books (editura care a publicat „Seeds of Change”). Nu sînt încă pregătit să anunţ nimic legat de aceste antologii, dar urmăriţi site-ul meu pentru ştiri legate de acestea şi de alte proiecte ce vor urma.

În final, aş dori să te întreb ce părere ai despre blogurile dedicate recenziilor? Citeşti unul dintre ele constant?
În plus faţă de scrierile mele liber-profesioniste şi de editări, de asemenea fac ceva legat de publicitate, aşa că urmăresc cîteva dintre blogurile dedicate recenziilor. Unul dintre cele mai bune care este dedicat genurilor SF/Fantasy cred că este SF Signal. Îmi place în mod deosebit cum acoperă antologiile şi colecţiile de povestiri, deoarece dau atenţie fiecărei povestiri.
Dar se realizează multe recenzii bune în blogosferă. În general cred că este un lucru bun. Nu toată lumea citeşte fiecare blog sau site, aşa că să ai de unde alege este un lucru bun. Şi fiecare acoperire cît de mică ajută.

John, îţi mulţumesc pentru timp şi răspunsuri, a fost o plăcere şi îţi doresc toate cele bune şi noroc.

Mihai Adăscăliţei