Globalizare

Trecuse multă vreme de cînd nu-l mai văzusem în carne şi oase pe prietenul meu, şi am profitat de drumul pe care-l aveam în oraşul său de reşedinţă pentru a-l reîntîlni. Aveam o grămadă de povestit, şi sumedenie de amintiri de depănat.Ploaia m-a însoţit tot drumul. S-a înteţit cînd am ajuns la destinaţie şi, în ciuda infrastructurii deosebite a oraşului – deosebită nu la modul absolut, ci în raport cu ce aveam la dispoziţie nu mai departe de acum cincisprezece-douăzeci de ani -, apa băltea pretutindeni, iar acolo unde panta străzilor permitea, se scurgea în pîrîiaşe zglobii spre lacurile artificiale care înfrumuseţau peisajul citadin.

Revederea am stropit-o din belşug cu alcool de cea mai bună calitate. Abia începusem să povestim cu de-a măruntul ce-am mai făcut în ultimii ani, că prietenul meu se ridică din fotoliu.

- Iartă-mă, dragul meu, dar trebuie să regularizez cursurile.

Am rămas interzis.

- Să … să ce să faci?!?

- Cursurile de apă. Rîul şi lacurile. Le-ai văzut măcar în trecere, sînt sigur, şi dacă nu le-ai văzut o să le vizităm împreună. Merită. Însă după cum toarnă cu găleata … în ritmul ăsta, lacul superior o să debordeze şi o să inunde jumătate din orăşel.

- Şi tu eşti cel care trebuie să iasă afară pe furtună ca să comande ecluzele şi stăvilarele şi ce-oţi mai avea pe aici?

Rîsetul lui fu cît se poate de sincer.

- O, nu! Totul este automatizat şi preprogramat. Iar eu sînt doar cele care va deschide o aplicaţie software şi va apăsa o serie de butoane care să comande egalizarea nivelului apelor. Aici, la noi, e calea cea mai scurtă de a scăpa de necazurile aduse de furtuni. Restul îl vor face mecanismele automate, Maşina, cum am botezat-o noi. Şi să nu crezi că e o corvoadă. Sau într-un anume fel, este o corvoadă. Pur şi simplu, sîntem o comunitate mică şi nu ne permitem să plătim un operator full-time care să se ocupe din cînd în cînd de regularizare. Săptămîna asta sînt eu de serviciu.

- Aha, interesant!

- Mda, şi cam la fel facem şi cu salubrizarea, controlul traficului, şi încă vreo două sau trei activităţi care se pretează la un aşa tip de automatizare.

Prietenul meu extrase din perete un terminal de computer şi startă aplicaţia-minune.

- Uite, acum setez parametrii iniţiali. Iar acum – pentru un moment se încruntă, apoi apăsă hotărît un buton de pe interfaţă – lansez în execuţie procesul.

Nu s-a întîmplat nimic, am simţit doar o uşoară zdruncinătură, ca la un cutremur de mică intensitate. (Sau magnitudine? niciodată nu-mi fuseseră clare aceste două noţiuni). L-am întrebat pe amicul meu dacă are idee ce-i cu smucitura, dacă are vreo legătură cu comanda dată de el Maşinii.

- Sigur că are. Sistemul a făcut o copie de siguranţă a realităţii aşa cum era ea înainte ca eu să lansez în execuţie procesul.

- O ce?

- Adică, văd care sînt efectele comenzii mele şi, dacă îmi convin, atunci permit executarea efectivă a comenzii. Pînă atunci…

- Un fel de simulare, vrei să zici?

- Ceva mai mult decît o simulare. De fapt, efectele le poţi vedea cu ochii tăi.

Merserăm la fereastră şi el îmi arătă efectul special pe care-l aştepta.

Aţi înotat vreodată la mică adîncime în mare – sau mai degrabă nu, nu în mare, ci într-un bazin cu apă strălimpede – şi aţi privit cumva în sus, spre oglinda apei? Ei bine, închipuiţi-vă o apă de o sută de ori mai clară şi mai lipsită de substanţă, aproape invizibilă, cu excepţia micilor valuri de la suprafaţă, şi total lipsită de refracţie. Cam aşa afişa aplicaţia în timp real rezultatele calculate. Deocamdată nivelul apei creştea neliniştitor, dar odată încheiată regularizarea totul avea să revină la normal.

După mai puţin de un minut de admiraţie, am revenit la conversaţia cu prietenul meu. În fond, puţine născociri contemporane obţin de la privitor mai mult de un Wow! ce gadget simpatic! Ce altceva mai ştie?

Stăturăm de vorbă despre una-alta, de la foştii colegi la fostele iubite şi de la sporturile preferate la videojocurile în care excelam. Dar după o vreme prietenul meu sesiză ceva neobişnuit. Linia de echilibru a apelor era sus de tot, depăşind cu mult înălţimea casei sale.

- Nu se poate, e ceva greşit în aplicaţia de monitorizare! Cred că nu a încheiat încă ciclurile de calcul… apa nu are, pur şi simplu nu are cum să suie atît de sus! Sînt două amărîte de lacuri, pentru numele lui Dumnezeu! N-or să aibă atîta apă în ele nici într-un milion de ani!

Vechiul meu prieten era descumpănit, clar depăşit de situaţie. Ar fi fost în stare să dea click în zona botezată plat şi în doi peri Confirmă execuţia doar pentru a vedea cu ochii lui greşeala transpusă în realitate. Fără asta – sau fără o dovadă irefutabilă a modului eronat în care operase aplicaţia – toată viaţa ar fi păstrat ferma convingere că e doar o problemă de afişare a outputului.

Ei bine, pentru mine, aflat la primul contact cu aplicaţia-minune, outputul ăla era teribil de real. Vreo douăzeci de metri de apă, chiar şi ireală – încă ireală! – n-aveau în nici un fel darul să mă liniştească.

I-am propus prietenului meu să revedem împreună condiţiile iniţiale în care aplicaţia începuse execuţia.

Erau doar vreo trei ecrane de parametri, majoritatea nişte bife simple, uşor de trecut cu vederea, dar şi cîteva selecţii mai complicate. M-am ţinut de capul lui să-mi explice care e efectul fiecăreia, pentru că nu îmi era clar defel ce ar trebui să aleg la o întrebare precum: Cum doriţi să fie salvate setările dvs. actuale? Dacă ar fi fost după mine aş fi ales Nu le salva nici acum, nici în sesiunile viitoare, dar pentru un leneş vestit ca amicul meu alegerea potrivită ar fi fost Salvează-le pentru toate utilizările ulterioare în orice context geografic sau în cel mai rău caz Salvează-le pentru o singură utilizare în contextul geografic actual.

Cu chiu, cu vai m-a făcut să pricep cît de cît opţiunile ascunse acolo. Se vedea totuşi că este un simplu operator lipsit de har, nicidecum un cunoscător al aplicaţiei. Sigur îi scăpase ceva, cine ştie ce chestie măruntă, de fineţe.

Şi într-un tîrziu am găsit-o. O bifă, lipsită de strălucire, ascunsă într-un colţ de ecran, cu o etichetă scurtă şi simplă, fără vreo explicaţie suplimentară.

- Vezi? Vezi aici? Căsuţa asta, Global? Cum-necum, este bifată. Ştii ce a încercat de fapt aplicaţia, şi prin extensie Maşina? Să facă pe dracu-n patru şi să egalizeze nivelul apelor din întreaga lume. De aia a durat atît de mult simularea, pentru că aplicaţia s-a chinuit să transmită Maşinii comenzile necesare topirii tuturor gheţurilor din toată lumea, condensării tuturor vaporilor de apă din toată lumea, urmate de echilibrarea hidrostatică a întregii cantităţi de apă rezultate din aceste procese, şi asta pe întreaga afurisită de planetă. Hai să restabilim realitatea iniţială, să scoatem nenorocita aia de bifă şi să încercăm încă o dată.

Îl bătui liniştitor pe umăr:

- De data asta o să iasă bine, sută-n sută. Îţi dai seama? i-ai cerut aplicaţiei şi Maşinii nici mai mult nici mai puţin decît să aducă pe lume al doilea potop!