Phaeton

Scris de Andrei Gheorghiu
publicat in Noiembrie 2008, in Povestiri

pentru Cǎtǎlina

- De ce nu vrea?
Sentimentul mirării fu proiectat în nuanţe de violet în mintea lui Jin. Se străduia să-şi adune ideile pentru a prezenta un gînd-şir coerent.
- Alteţă, în ultimele două săptămîni am avut neplăcerea să observ multe destrămări ale ţesăturii pho în mintea Împărătesei. Nu pot ascunde bănuiala implicării unor forţe externe. Împăratul a facut o greşeală cînd a acceptat ambasadorul terran.
Butonul negru de pe fruntea Înaltului Sfătuitor îl privea în tăcere. Feromonii degajaţi de Jin îl făceau sǎ arate o postură de supremă umilinţă.
- Va trebui să vorbesc eu însumi cu el. Împăratul nu poate fi tulburat din creaţie. Adu-l în iatacul meu. Fii discret.
- Precum spuneţi, Alteţă…
Jin încheie această propoziţie cu un gînd albastru, uşor întunecat, pentru a puncta supunerea şi liniştea pe care le resimţea în faţa hotărîrii Înaltului Sfătuitor. Eliberă feromonii protocolari de retragere dinaintea unui înalt demnitar şi se grăbi să ducă la îndeplinire poruncile.

Gărzile duble din faţa ambasadei terrane îl salutară ceremonios. De-a lungul celor cinci ani de relaţionare cu străinii descoperiseră că cea mai bună metodă de interacţie cu ei era cea a dublării personalului în zonele ocupate de aceştia: un rînd de gărzi avea bulbul olfactor de pe frunte acoperit de un ecran protector (aceştia erau cei care intrau în contact direct cu pămîntenii), iar celălalt rînd de gărzi se ocupa de interacţia cu exteriorul.
După ce butonul olfactor îi fu acoperit cu grijă, Jin intră în sala imensă în care era găzduit ambasadorul terran. Toată mobila era lipită de pereţi pentru a evita accidentele. Jin era aproape orb cu dispozitivul de ecranare pe cap.
O uşoară adiere îi trecu peste zonele descoperite ale pielii. Îşi aminti felul primitiv de comunicare al străinilor. Deşi admira ingeniozitatea naturii în cazul speciei ambasadorului, nu înţelegea cum o societate putea ajunge la stele fără puterea de a-şi proiecta gîndurile şi, într-adevăr, întreaga revelaţie a unei descoperiri, în mintea semenilor.
Făcu gestul convenit care semnifica dorinţa de dialog. În cîteva secunde o vibraţie brutală i se proiectă în conştient. Ca un ecran de aer ce tremură nesigur, dar dur precum granitul, interfaţa de comunicare cu ambasadorul terran luă fiinţă în mintea sa.
- Cărui fapt îi datorez plăcerea?
Cuvintele omului erau primite ca seci, plane şi lipsite de culoare de conştientul său. Aparatura terrană trebuia îmbunătăţită pentru a exprima corect fiecare protocol din vasta societate a lui Jin.
- O problemă… familială. Sîmburele buruienii pare să provină din doctrinele voastre.
- Într-adevăr?
Lui Jin nu-i plăcea sǎ discute cu pămîntenii. Cuvintele ce îi parveneau prin interfaţa maşinii erau lipsite de intonaţie şi culoare. Nu putea decît să ghicească dacă omul îl lua peste picior sau nu.
-mÎnaltul Sfătuitor doreşte să-ţi acorde o întrevedere.
- Ah! Va fi din nou precum cea de acum doi ani?
- Mijloacele noastre s-au îmbunătăţit de atunci. Sperăm ca experienţa să fie mult mai puţin neplăcută.
Răspunsul ambasadorului întîrzia. Prin materialul protector de pe cap Jin simţi feromonii acestuia transformîndu-l într-un soare galben-verzui intens. Recunoscu astfel manifestarea senzaţiei de frică a oamenilor. Deşi nu îşi puteau controla cascadele de feromoni pentru a forma gesturi şi propoziţii coerente, îşi exprimau involuntar sentimentele prin ele. Jin ştia că primii oameni care asolizaseră „orbiseră” toţi locuitorii satului cu care încercaseră să intre în contact.
Un curent de aer venit dinspre terran îi aduse un val de feromoni confuz, în care se amestecau frînturi de gesturi, propuneri indecente şi un haos postural incredibil. Invăţase să ignore mesajul, ştiind că feromonii erau eliberaţi de tubul digestiv al ambasadorului.
- Sînt gata într-o oră, îl anunţă acesta.