Cautare
Newsletter
Loading ...Foileton
Amendamentul Dawson 11 (Incheiere) Amendamentul Dawson 10 Amendamentul Dawson 9 Amendamentul Dawson 8 Amendamentul Dawson 7 Amendamentul Dawson 6Anunturi
-
Sub semnul lui unsprezece
scrisa de Liviu Radu -
Zeificatorii
scrisa de Dario Pecarov -
O experienţă stranie
scrisa de Ciprian Mitoceanu -
Gîngăniile
scrisa de Stefana Cristina Czeller -
Titlul potrivit
scrisa de Mihai Adascalitei -
Un soi de Faust…
scrisa de Liviu Radu -
Un soi de roman noir
scrisa de Liviu Radu -
Scrisoare către cel ce vrea să priceapă
scrisa de Liviu Radu -
Un erou bolnav…
scrisa de Liviu Radu
Noi povestiri:
Ultimele recenzii:
Arhiva editii
Sa nu te temi
Am stat şi m-am gîndit un timp. Cei rămasi în curte l-au strigat pe caporal, acesta le-a răspuns rugîndu-i să mai aştepte puţin. Pînă la urmă am dat din cap.
- Ceea ce îmi spui tu pare a fi desprins dintr-o carte a lui King sau a lui Brussolo. Nu ştii cine-s? Scriitori de romane horror. Dar te cred. Ai avut dreptate în legătură cu Magda. Mai ţii minte că m-am aplecat asupra lui? Găsisem un vîrf de săgeată, unul cum găsisem şi în pămînt cînd am lucrat la arheologi, săpasem pentru a vedea cum arătase o mînăstire franciscană de prin secolul XII-XIII. Acolo găsisem scheletele a patru călugări. Unul avea un astfel de vîrf înfipt într-un os al coloanei. Aşa că Magda a murit asemeni acelui călugar, a tras cineva cu un arc în el.
- Ştiam – a fost tot ce-mi mai spusese Mara -, eu i-am smuls săgeata din piept şi am aruncat-o în Dunăre. N-ar fi dus la nimic bun să vadă şi ceilalţi. Ai grijă de tine, îţi voi scrie şi poate mă ţii la curent cu noutăţile.
Au trecut fără incidente încă două luni şi jumătate. Ieşisem din iarnă. Nopţile erau încă reci, dar ziua se încălzea. Soarele prindea putere şi copacii începuseră a se înverzi făcînd observaţia mai dificilă. Liniştea nopţilor de iarnă a fost înlocuită cu sunetele naturii ce se trezea din somnul ei. Mişunau tot felul de gîndăcei, pe Dunăre tot mai des vedeam pescari, şi se întorseseră şi păsările care plecaseră toate iarna fără să ţină cont că unele dintre ele nu erau migratoare. Dacă înainte ne luptam cu frigul, acum începuserăm să ne luptăm cu somnul. M-am surprins de cîteva ori moţăind în picioare. Învăţasem deja obiceiurile fiecărui plutonier, ale locotenentului major şi chiar ale căpitanului care trecea în cîte un control fulger cam o dată pe lună pe la noi. Ştiam că, atunci cînd sînt la postul 7, pot liniştit să citesc, aşa că ascundeam cartea în sîn şi-mi treceau posturile fără să observ cînd. Acela era cel mai izolat şi totodata cel mai îndepărtat post, acolo nu venea nici dracu’ în control. Plutonierii urcau uneori pînă la postul 6, dar preferau să strige de acolo şi să întrebe dacă sînt probleme. Poate le era lene sau poate se temeau să treacă podul. Aşa că în ciuda renumelui şi a atîtor semne de rău augur, acel post a devenit preferatul meu. Nu reuşeam să mă mai refugiez în gînduri şi, după cum îmi spusese Sorin, îşi pierduse şi el darul de a se concentra. Pentru a nu o lua razna, ne-am găsit altă preocupare: şlefuiam pietre. Găsisem un disc tocit de piatră de polizor, l-am spart în bucăţi şi cu fragmentele astea şlefuiam cît era postul de lung cîte o bucată de calcar. Într-o lună de zile am transformat o bucată potrivită ca formă şi mărime într-o verighetă. Sorin îşi şlefuise din piatră semnul zodiacal. Un alt coleg, Marin, cu real talent în ale sculpturii, s-a apucat să facă piese de şah. Astea toate au fost trecute cu vederea sau chiar neobservate de superiorii noştri, atunci însă cînd prostanul de Simion şi-a scrijelit numele cu baioneta în lemnul gheretei, s-au alarmat şi i-au dat două săptămîni de arest. Nu-l consider prost pentru gestul ăsta, greşeli facem fiecare, dar nu pot avea o părere prea bună despre intelectul cuiva dacă acesta îşi scrijeleşte propriul nume şi AMR-ul, iar apoi se întreabă că oare de unde ştiau ceilalţi cine a făcut-o.
Articol publicat in 05 Dec, 2008 si semnat Balin Feri
Decembrie 8, 2008 @ 3:44 pm
Feri, ma surprinzi din ce in ce mai tare. Mai intai cu “Casa de vacanta”, iar acum cu “Sa nu te temi”, ce iti spun sincer, mie mi se pare grozava. La fiecare pagina m-a surprins ceva, obligandu-ma sa continui sa iti citesc povestirea. Plus ca are si umor.Bravo!
Decembrie 8, 2008 @ 6:49 pm
Mulţumesc Daniel. Mă bucur că ţi-a plăcut şi sper să nu-i dezamăgesc niciodată pe cei care până acum mi-au apreciat scrierile.
Decembrie 9, 2008 @ 12:10 pm
Mi-a placut sa urmaresc povestea acestui soldat,inteligent,neinfricat,care se desparte de orice rizind,si care nu se lasa influentat de oameni sau imprejurari,ca un adevarat erou,care capteaza interesul prin dorinta noastra de a ne depasi temerile,si care poate deveni un posibil model.
Acest erou detasat de toti si de toate,cu cartile sale in minte ,devine mai puternic dupa intimplarile petrecute in armata,infruntind fara sa stie, chiar inventiile sale de mai tirziu,care produc groaza in cei cu care isi facea armata,dar si in trecut.
Eroul necunoscut,cit pe ce sa fie disparut in lupta cu el insusi.
Si cel mai mult mi-a placut ,faptul ca incearca sa ne schimbe modul de gindire in fata necunoscutului, sa nu uitam ca mai important decit orice ,trebuie sa ne ferim de tot ce cunoastem si e rau,pentru ca totul mai devreme sau mai tirziu va avea o explicatie,dar rautatea ramine si trebuie sa luptam impotriva ei
Decembrie 11, 2008 @ 12:04 pm
am citit anu asta alea 4 antologii dozois. Povestirea asta a ta mi-a placuty mai mult, poate nu ma pricep. De la casa de vacanta ai crescut brusc.
Decembrie 15, 2008 @ 5:56 am
Excelent…mi-a placut foarte mult, dar nu am avut niciodata un dubiu despre cum si ce poti tu sa scrii caci am crescut cu tine in casa…Te-am auzit de multe ori povestind si sper ca o sa continui sa publici si alte povestiri….Felicitari….
O singura intrebare am :unde pot gasi “Casa de vacanta”, din cate imi aduc aminte am citit-o cand am locuit in Danemarca dar din pacate nu mai am povestirea….
Decembrie 15, 2008 @ 6:12 am
Ignora ultima parte a mesajul, am gasit si citit deja “Casa de vacanta”.. care mi-a placut la fel de mult…
Decembrie 15, 2008 @ 5:03 pm
Ceea ce ai citit în DK era o poveste scrisă la comandă unor copii, poate ca era interesantă dar- cred eu- nu era publicabilă. Merci că ai citit.
Decembrie 31, 2008 @ 1:45 pm
[...] Să nu te temi Sa nu te temi | Nautilus [...]
Ianuarie 3, 2009 @ 2:59 pm
Vazand :”Pagini 1…12″, ma gandeam daca voi avea rabdarea si curiozitatea de a citi pana la capat. Iar la finalul lecturii nu-mi venea sa cred ca am ajuns deja la ultima pagina!
Ce ar mai fi de adaugat?
Parca-l aud pe bunicul incepand: “Cand eram eu la armata…” Da, asa era armata, iar tanarul soldat descurcaret face o alegere, nu cea mai avantajoasa, dar e alegerea lui.
Excelenta trecerea de la realitatea dura a militariei la intamplarile aflate la limita intelegerii, prin dialogul cu “batranul” Magda.
Ce inseamna “Sa nu te temi”? Ne spune eroul principal, care isi depaseste “sperietura de o clipa”, nu da inapoi in fata necunoscutului si isi continua viata, traindu-si povestea de succes. De aici insa, ca si personajului din “Casa de vacanta”, i se potriveste zicala: “ai grija ce-ti doresti…”
Felicitari, succes in acest nou an si astept urmatoarele scrieri!
Aprilie 17, 2009 @ 2:23 pm
imi place cum scrii,indiferent de ce vor spune uni carcotasi si pot spune ca am citit ceva in anii ce au trecut…nu ma pricep eu la critici literare la forme bombastice sau coloristice,eu simt ceea ce citesc si atat timp cat “ma vad”in poveste inseamna ca mi-ai captat atentia si imaginatia..
Aboneaza-te la RSS-ul de comentarii al acestui articol. TrackBack URL
Comenteaza
Revista Nautilus © 2008 || ISSN 1844 - 0371
