Siberia

Scris de Dario Pecarov
publicat in Povestiri, in Septembrie 2008

Misa auzi ingrozita sunete de pasi in apropiere si lacrimile ii pornira necontrolat pe fata invinetita de frig. Sari in picioare si o lua la fuga printre ruinele zidului exterior ce inconjura manastirea. Din cauza lacrimilor privirea ii era neclara, iar din cauza spaimei fuga de-a dreptul ridicola. Alerga fara sa stie exact unde fuge si de ce, dar stia ca trebuie sa fuga cu orice pret. Dadu coltul spre poarta manastirii si tipa scurt cind doua brate puternice o prinsera. Apoi lesina de spaima. Dupa un timp, pe care ii era imposibil sa il determine, isi recapata cunostinta, deschise ochii si vazu fata lui Anatoli deasupra ei.
- Mi-e frig, sopti incet, iar baiatul o trase mai aproape de el, cuprinzind-o cu bratele.
- Imi pare rau! Asa de rau…
 Ii sterse lacrimile si o saruta de citeva ori scurt pe buzele inghetate apoi o ajuta sa se ridice in picioare si porni lasind-o sa se sprijineasca pe bratul lui puternic, spre casa, citeva strazi mai departe, linga Piata Rosie. Misa isi recapata incet puterile si incerca sa raspunda cit mai limpede intrebarilor pe care Anatoli i le punea. Ii povesti incoerent despre soldat, cum adormise cu sticla linga el, cum ea se dezlegase si incercase sa fuga, iar blondul o urmarise. Baiatul o asculta cu privirea in pamint iar in rastimp suspina incet dupa care scapa acel "imi pare rau" plin de auto-invinovatire. Ajunsera in Piata, iar aceasta era intesata de camioane de armata si soldati, ceea ce facu sa li se taie rasuflarea. Mai aveau doar zece metri de parcus si doar doua camioane, unul in stinga, celalalt in dreapta, in fata lor. In spatele camionului din stinga se afla un grup de vreo cinci soldati care strigau si cintau in gura mare. In mijlocul lor Misa il zari pe blondul care o legase si tresari. Anatoli o privi cu o expresie indurerata pe chip.
- Uite-l si pe blondul nostru… Fugi acasa! Presimtind ce avea sa faca, fata se agata de bratului lui, iar el o privi lipsit de orice expresie.
- Va fi bine. Vom pleca impreuna sa studiem la Sankt si nu vom mai sti nimic din toate acestea. O impinse spre strada pe care trebuia sa apuce acasa, iar fata o lua la fuga. Anatoli scoase cutitul cu prasele de culoarea argintului, pe care il purta mereu cu el si se repezi spre grupul de soldati, iar inainte ca vreunul sa apuce sa inteleaga ce se intimpla, infipse lama in inima blondului. Apuca sa faca doar citiva pasi spre strada inzapezita si simti o arsura cumplita in umar. Se intoarse si mai lovi o data, in gitul urmaritorului. Singele ii siroia pe spate, cu toate acestea continua sa mearga lasind dire rosii in moina, in urma lui. Cincisprezece soldati pornira in fuga dupa el, iar de pe cealalta parte aparu Oleg care alerga ingrozit, cu lacrimi in ochi, spre fratele sau mai mare. Acum cei doi frati se aflau fata in fata. Anatoli zimbi. Oleg apuca cutitul din mina insingerata a fratelui sau si ochii lui de copil capatara o lucire stranie. Tisni spre grupul din fata sa si in mai putin de o secunda zaceau toti cincisprezece in mijlocul drumului, dupa cinci secunde intreaga piata se umplu de cadavrele soldatiilor ce misunara intreaga zi prin zona. Apoi copilul lesina. Era prea mult pentru corpul lui crud.
Anatoli apuca sa ajunga pina la poarta iubitei sale, apoi se prabusi la pamint gemind. Misa il apuca in brate plingind isteric.
- Nu trebuia sa faci asta! Nu trebuia… Nu…
- Promite-mi, sopti, promite-mi ca vei avea grija de Oleg… Ei… ei vor veni dupa el… Apoi se stinse. O ninsoare de poveste incepu sa cada peste oras, acoperindu-l, amortindu-l.