Dimensiunea Exterră este pe cale de a invada pămîntul…

 Lucian Merişca – Vincent & Karlenstein: Moarte bună, Copii!
Editura Bastion, 2008

Cartea de faţă este un volum cu o construcţie interesantă, structurat sub forma unui dialog între un editor prea plin de el şi un tînăr scriitor dornic de a se afirma şi de a fi publicat. Şi pentru a-l convinge pe domnul Kosmovici că are valoare şi merită întreaga sa atenţie, Vincenţiu Popescu îi citeşte din creaţia proprie. Astfel, avem o serie de texte cu legături între ele, mai ales la nivelul folosirii aceloraşi personaje, Vincent Popescu şi soţia sa Cristina, Karlenstein, Generalul etc., finalul fiecăreia dintre ele fiind anunţat sau marcat de cîte un dialog savuros între cei doi. De asemenea, deseori planul realităţii zilelelor noastre se îmbină frenetic cu întîmplările dintr-o altă dimensiune, cunoscută sub numele de Exterrior. Fiind foarte multe texte m-am hotărît să scriu doar despre cîteva dintre ele, restul urmînd a le descoperi fiecare în parte.

„Fără miză. Admiratorilor mei (Fleoşc-art)“ vorbeşte despre parvenitismul şi snobismul adînc înrădăcinate în mentalitatea acelor oameni din societatea noastră cărora le place să epateze, să fie la zi cu fiecare eveniment, să nu rateze nimic din ceea ce este la modă în cercurile înalte. Vă avertizez că textul este construit într-o atmosferă cu o tentă pronunţat lugubră şi cu multe momente ce vă vor înfiora de-a dreptul. Un tînăr de familie bună are o pasiune mai exentrică. Îi place să colecţioneze şi apoi să prelucreze cadavrele teşite, rămase în urma accidentelor pe şosea. După ce un critic de artă remarcă întîi averea tatălui şi apoi potenţialul nebănuit al artistului, pînă la o expoziţie finanţată de către acelaşi părinte, în centrul Bucureşiului, nu mai este decît un pas. O satiră reuşită, ce are rolul de a vă introduce în genul de scriere cu care Lucian Merişca s-a  pregătit să vă încînte în volumul de faţă.

„Insecte“. Şi de această dată avem trei planuri, intersectate într-o variantă adaptată a Scufiţei Roşii, cel puţin o porţiune din text aducîndu-mi aminte de stilul pe care l-am întîlnit citind ultimele povestiri, destul de întunecate, ale lui Kelly Link. O abordare lipsită de şanse pentru protagoniştii săi şi destul de nemiloasă ca rezultat final. În capitolul următor, aparţinînd aceleiaşi povestiri, sîntem martori la o secvenţă plasată în dimensiunea exterră, unde Karlenstein, agasat de bande de vam`pir`a`nas`craconi, m-a introdus făra nici o avertizare într-o lume fermecătoare. Povestea se încheie cu un al treilea capitol, unde Vincent şi Cristina sînt protagoniştii unei întîmplări în care aceleaşi insecte sînt cele care fură prim-planul. O povestire structurată atent, exploatînd mai multe idei şi împletindu-le într-un tot unitar, de o clarviziune şi o imaginaţie remarcabilă.
„Nu e Alb, Ianuarie“. Este încă unul dintre multele texte reuşite, dominat de o atmosferă apăsătoare de suspans, acţiunea evoluînd după principiul bulgarelui de zăpadă. Totul începe cu o zi obişnuită la un Institut de cercetări, cînd o femeie de serviciu descoperă că Laboratorul de Fiziopatologie a fost vandalizat.

Iniţial fapta este tratată superficial însă evenimentele se înmulţesc pe zi ce trece, sugerînd asistenţilor Institutului că se confruntă cu o situaţie cu totul şi cu totul ieşită din comun. Şi, într-adevăr, realitatea nu este chiar atît de uşor de digerat.

Trebuie să recunosc că eram foarte curios în privinţa povestirii aflate în centrul volumului de faţă, „Peripeţiile unor pămînteni în Exterrior“ („Some earthlings` Adventures on Outrerria“, în varianta engleză). Povestirea a apărut în 2006 la Editura L’Atalante, iar în 2007 (hardcover) şi 2008 (paperback) la Tor Books în antologia The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent. De reţinut că povestirea lui Lucian Merişca a fost propusă şi la Premiul Hugo 2008, menţiune la care nu a mai ajuns nici un român pînă acum. Costi Gurgu a considerat acest eveniment, şi pe bună dreptate, ca “Cea mai buna veste din Science Fictionul romanesc, cel puţin din ultimele două decenii” (http://vyrclozone.wordpress.com/2007/08/31/nominalizat-la-hugo) Chiar antologia din care făcea parte povestirea a fost nominalizată pentru Grand Prix de L`imaginaire şi Nebula.

„Peripeţiile unor pămînteni în Exterrior“ este scrisă în acelaşi stil uşor ironic, cu dese momente comice, acţiunea sărind cu uşurinţă dintr-o dimensiune într-alta, în acelaşi stil întîlnit în întregul volum. Un text în care sînt dezvoltate şi disecate multe idei, pătruzînd şi mai adînc în tainele civilizaţiei exterriorilor, de la prezentarea motivaţiilor şi a modului acestora de a gîndi, pînă la descrierea faunei şi a animalelor fantastice ce populează dimensiunea Exterră.
Urmărind povestirile din cadrul acestui volum am observat că scriitorul se pricepe foarte bine să dezvolte situaţiile macabre şi să inducă uşor şi natural o atmosferă apăsătoare, în care personajele trăiesc momente de teamă în faţa necunoscutului, teamă deseori dusă pînă la teroarea pură. Există o varietate de abordări şi de teme, de la povestiri cu elemente horror, la cele space opera, anecdote adaptate, poveşti cu iz istoric sau suprarealiste, unele scrise sub influenţa fandomului, a familiei, fiind aproape imposibil ca un cititor să nu descopere ceva pe gustul său. În general, multe dintre textele sale au finaluri reuşite, însă există şi multe momente în care scriitorul lasă finalizarea la latitudinea cititorului şi, pentru mine, situaţia a devenit agasantă la un moment dat. În sensul că ai parte de o idee deosebită şi o dezvoltare pe măsură însă şablonul cu finalizarea lăsată pe seama imaginaţiei noastre cam fură întreaga carismă adunată de text pînă la momentul respectiv.
În concluzie, îmi fac mea culpa pentru părerile emise anul trecut, în diverse topice de discuţii online, în care subestimam valoarea scriitorilor români. Lucrările de care m-am putut bucura în ultima vreme – atît volume de povestiri cît şi romane (cu mici excepţii, în fond nu toţi se nasc sub zodia reuşitei) -  mi-au deschis o altă lume. Şi cred că vinovate de acest lucru sînt resursele noastre materiale limitate şi sprijinul insuficient acordat acestora pentru a-şi putea populariza lucrarile şi în afară, dar chiar şi în ţară.

Prin urmare iniţiativa celor de la Bastion nu poate fi decît de apreciat, după cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, oferind posibilitatea, nesperată, cititorilor români şi în special tinerilor, de a se familiariza cu opera scriitorilor noştri de science-fiction.