Înainte de pauză…

G. R. R. Martin – Festinul ciorilor
Traducere de Silviu Genescu şi Laura Bocancios
Editura Nemira, 2009

Un timp, George R. R. Martin ne bombardase cu cărţoaie extraordinare, pe care le devoraserăm cu o plăcere indescriptibilă. Apoi – tocmai cînd ne obişnuiserăm cu ritmul acela trepidant – izvorul a secat. Şi a rămas aşa de cîţiva ani. Această carte – mă rog, alcătuită din două volume – este ultima din serie care a văzut lumina tiparului, iar Nemira a reuşit performanţa de a fi la zi cu varianta engleză. Acum cititorii români aşteaptă continuarea, împreună cu cei din restul lumii.

Autorul a încercat să concentreze povestea, s-o facă mai uşor de urmărit, mulţumindu-se să ne descrie soarta unei părţi din mulţimea de personaje care apăruseră pe parcurs. Mai mult, a încercat s-o simplifice, renunţînd la unele din personaje – adică a început să le lichideze.

Numai că povestea s-a extins peste măsură şi sînt extrem de curios să văd cum o s-o încheie, pînă la urmă.

Ciclul de romane al lui Martin are o grandoare incredibilă, e plin de răsturnări de situaţii, iar credibilitatea personajelor şi a trăirilor acestora e rar întîlnită. Însă măsura talentului lui Martin se vede în modul în care creează fundalul poveştii – lumea în care trăiesc eroii săi e coerentă pînă în cele mai mici detalii, avem de-a face cu mitologii, tradiţii, obiceiuri – totul e la locul lui şi nu lipseşte nimic. Personajele nu-s liniare, au măriri şi decăderi, momente de slăbiciune şi clipe de măreţie – adică sînt personaje vii, pe care le simţim aproape. Nu cred că există vreun cititor care să nu fi simţit o simpatie aparte pentru vreunul dintre eroii lui Martin. Iar scoaterea din circulaţie a unor personaje – chiar dacă înţelegem motivele autorului – ne afectează ca şi cum ar fi vorba de pierderea cuiva drag.

Sîntem cu toţii curioşi şi nerăbdători, dorim cu înverşunare să aflăm ce se va întîmpla în continuare. Şi cunosc o mulţime de fani care fac pronosticuri în legătură cu soarta unor personaje şi a modului în care se va încheia povestea – de parcă ar fi vorba de persoane reale. Iar asta e adevărata măsură a talentului lui Martin.