Intre alegorie si SF

Salman Rushdie – Grimus
Traducere de Daniela Rogobete
Editura Polirom, 2008

Intr-o nuvela autobiografica, Neil Gaiman povesteste cum, copil fiind, amator de romane fantasy, a inceput de la o vreme sa descopere, dupa mai multe recitiri, alegorii in romanele sale preferate.  Tanarul Gaiman se simtea tradat de autorii care abordau asemenea metode, avea senzatia ca autorul incearca sa il pacaleasca, sa faca propaganda mascata, sa altereze o poveste care in acest mod ar fi devenit ceva mai putin decat o poveste, sacrificand independenta si originalitatea in favoarea unor elemente imprumutate si atent deghizate.
Gaiman-copilul ar fi fost cumplit dezamagit inca de la primele pagini din romanul de debut al scriitorului indian. Grimus porneste de la o premisa fantasy – nemuritorul incercand sa isi inteleaga conditia – insa intregul fir al actiunii, la fel si personajele, locurile etc. sunt contrafacute in mod ostentativ prin simbol si alegorie. Chiar si numele proprii sunt aproape in totalitate jocuri de cuvinte, incepand cu titlul – grimus = simurg, anagramat. De cele mai multe ori jocurile de cuvinte sunt pline de haz, acesta fiind probabil modul lui Rushdie de a face cu ochiul cititorului, spunandu-i : “da, daca mai aveai vreo indoiala, acum stii ca n-am intentionat sa scriu un roman fantasy serios, acum poti sa iti iei gandul de la realism si sa te concentrezi asupra ideilor”. Astfel, avem o pereche de prostituate, Lee Kok Fook si Kamala Sutra, si pe colegul lor, Gilles Priape, care lucreaza pentru matroana Iocasta la Casa Fiului Rasare (House of the Rising Son). Din perspectiva SF, Rushdie introduce rasa extraterestra cu aspect batracian gorf(=frog), a caror principala preocupare e Jocul Divin al Ordonarii, de unde si obsesia pentru anagrame: gorfii traiesc pe planeta Thera, in jurul stelei Nus (=Sun), in galaxia Yawy Klim (=Milky Way), toate acestea fiind situate in Endimiunse (=dimensiune, si in acelasi timp aluzie la poemul Endymion). E de apreciat cum Rushdie, in felul sau ludic, simbolic si fara a se lua catusi de putin in serios, reuseste sa imagineze o specie extraterestra mai interesanta decat au realizat majoritatea scriitorilor clasici de SF. Gorfii sunt o rasa inclinata spre filosofie (de unde si precizarea ironica a autorului ca gorfii sunt facuti din piatra) si isi petrec timpul ordonand concepte, de la simple anagrame, pana la idei care modifica realitatea sau jucandu-se si punand la incercare mintile oamenilor.
Dealtfel Grimus a fost gandit si scris ca un roman fantasy/SF, ba mai mult, a fost scris la comanda editurii Gollancz, de care Rushdie apartinea in acel moment, cu intentia de a candida la un premiu pentru literatura SF. Scriitorul Brian Aldiss, membru al juriului, marturisea mai tarziu ca Grimus fusese desemnat castigator insa premiul a fost refuzat de editura din motive de marketing. Si anume, editura nu dorea sa-l promoveze pe Rushdie ca scriitor de SF.  Totusi eticheta fantasy/SF a ramas. Probabil asa se explica de ce debutul lui Rushdie, la aparitie, a fost ignorat de o parte a criticii si desfiintat de cealalta. Mai recent, dupa faima internationala dobandita de autor in egala masura datorita calitatii romanelor ulterioare si a celebrei condamnari la moarte, s-a incercat reabilitarea romanului ca literatura serioasa si solida cu argumentul ca “e prea bun pentru a fi fantasy”, ceea ce denota aroganta unei parti a criticii, precum si tendinta patologica de a judeca literatura in functie de gen. 
Pornind de la poemul sufist Conferinta pasarilor si amintind puternic de Calatoriile lui Gulliver, ca stil si simt al ironiei, Grimus spune povestea lui Vultur-in-Zbor, amerindian din tribul axona (a se citi axe-owner), devenit nemuritor dupa ce bea o licoare oferita de un strain misterios. Vultur-in-Zbor is cauta sora, si ea nemuritoare prin bunavointa aceluiasi strain cu care fugise ulterior. Dupa 777 de ani, 7 luni si 7 zile (adio realism!) ajunge printr-o gaura in Marea Mediterana pe insula Calf. Insula Calf, in speta orasul K, e locul de refugiu al nemuritorilor si pretextul lui Rushdie de a analiza probleme precum posibilitatea existentei unei culturi inchise sau evolutia miturilor intr-o societate in care generatiile nu se schimba niciodata. Oraselul K e locul personajelor pitoresti amintite intr-un paragraf anterior, precum si a altora, personaje caricaturale precum Pustiul De-doua-ori, a carui filosofie de viata e sa repete plin de speranta orice incercare nereusita. Astfel, Vultur-in_Zbor il intalnteste repetand incercarea de a viola un magar. La nivel alegoric, insula Calf e, desigur, insula Kaf din Conferinta Pasarilor, unde cele 30 de pasari ajung in cautarea pasarii-simurg. Vultur-in-Zbor ajunge in orasul K in cautarea lui Grimus, personaj controversat, care ar putea fi zeu, mit sau simplu om, in functie de individul intrebat.
Paralelele cu opere clasice si nivelele alegorice din Grimus abunda. La fel si problemele tratate. O trecere in revista si discutie asupra lor ar lua, probabil, mai mult spatiu decat romanul in sine. Cum se remarca si in prezentarea facuta de editura, la nivel formal textul se prezinta intr-un dialog continuu cu opere de la Divina Comedie pana la Muntele Vrajit, scheletul narativ fiind preluat din poemul sufist amintit.
Grimus e un roman mult prea simbolic, stratificat, pentru a fi SF si mult prea SF pentru a apartine realismului magic, gen cu care se identifica opera ulterioara a autorului. Lasand etichetele deoparte, hibridul lui Rushdie, cu ironia si ritmul sau alert, are destule de oferit, in special la capitolele idei si satira.
Ca si in cazul oricarei scrieri bazate pe jocuri de cuvinte, de la Shakespeara la Terry Pratchett, Grimus e imposibil de transpus intr-o alta limba fara a se pierde enorm pe drum. Traducerea romana e decenta insa produce inevitabil rezonanta unui instrument muzical dezacordat.