Nu exista noblete in suferinta

George R. R. Martin – Inclestarea regilor
Traducere de Laura Bocancios
Editura Nemira, 2008

A doua parte a epopeii Cintec despre gheata si foc mi se pare cea mai reusita dintre cele patru parti care au aparut pina in acest moment. George R. R. Martin se dovedeste a fi un mare scriitor, un fin cunoscator al sufletului omenesc si un observator foarte atent al manifestarilor sociale.
Daca in prima parte ne-a oferit o descriere a situatiei generale a regatului, aflat intr-o stare de liniste si prosperitate, in acesta a doua parte asistam la o degradare continua a situatiei. In aparenta, acest lucru este datorat mortii – nu chiar accidentale – a regelui, si luptei pentru putere. In realitate, elementele crizei existau si fusesera dezvaluite inca in prima parte a epopeii. Lucrurile scapa de sub control, la un moment dat avem patru regi care lupta intre ei. Dar lucrul cel mai groaznic este ca, de fapt, atmosfera de noblete cavalereasca ascundea – masca, mai degraba – rautate, barbarie si cruzime, care rabufnesc la suprafata in lipsa puterii centrale care sa le tina in friu. Regatul devine arena unor infruntari lipsite de scrupule, in care ies la iveala ambitii si vendete, in care oamenii – de rind sau de frunte – sint simpli pioni a caror soarta nu intereseaza pe nimeni. Personajele cele mai sus-puse ajung in situatii umilitoare si chinuitoare, iar suferinta le umanizeaza. Nu mai exista – ca in prima parte a romanului – oameni buni sau rai, ci doar cei care au sorbit intreaga cupa amara a nenorocirii sau cei care nu au apucat inca sa guste din ea. Nobilii plini de idealuri inalte, care respectau coduri etice si morale, devin niste macelari fara scrupule, iar lumea se prabuseste in jurul lor.
Undeva, in nord, Jon Snow descopera rolul Strajii impotriva noptii (nu ma pot decide s-o numesc rondul de noapte), dar amenintarea iernii nu mai intereseaza – deocamdata – pe nimeni.
Si altundeva, dincolo de mare, Daerenys creste ultimii dragoni si se transforma, treptat, dintr-o fata speriata si neajutorata, intr-o conducatoare de oameni, care poate sa-si revendice cu sanse de succes tronul stramosesc.
Am citit – si recitit – cartea acesta cu deosebita incintare. Povesteste lucruri groaznice, uneori, si alteori lucruri minunate.
Traducerea Laurei Bocancios este corecta si constiincioasa, dar numai atit.