O epopee şi o călătorie satirică prin spaţiu…

Ioan Groşan – Planeta Mediocrilor
Editura Polirom, 2008

De fapt şi de drept volumul de faţă este împărţit în două, cuprinzînd capitole adunate sub numele de Epopeea Spaţială 2084, şi abia apoi urmează ceea ce se intitulează Planeta Mediocrilor. Într-o scurtă prefaţă a acestei a treia ediţii a cărţii autorul menţionează că textele au apărut pentru prima oară în revista Ştiinţă şi tehnică, fiind nevoit ulterior să-şi sisteze efortul creator di cauza cenzurii. Avînd în vedere că am întîlnit un capitol din Epopeea Spaţială bifat ca fiind cenzurat, am tras concluzia evidentă că de fapt întregul volum a fost publicat în paginile revistei, şi nu doar Planeta Mediocrilor, însăşi construcţia pe capitole de maxim două pagini şi jumătate a întregii cărţi sugerînd acest lucru. Am citit cu atenţie capitolul cu pricina, dar probabil sînt prea ancorat în realitatea zilelor noastre ca să pricep exact toate aluziile subtile ale textului. Cred că acest volum poate fi gustat într-o măsură mai mare de cineva care a cunoscut realităţile acelor vremuri mai în profunzime, pe cînd o persoană ceva mai tînără ar identifica mai greu majoritatea criticilor şi subtilităţilor cu trimitere la sistemul socialist. Asta dacă nu s-a documentat cum trebuie înainte. Pentru mine ar fi fost chiar interesant să mai pot consulta şi cîteva idei ale scriitorului care să explice, măcar în mare, ce a criticat şi sub ce formă, şi în cîteva cuvinte să facă un rezumat al acelor vremuri. Scurtul cuvînt înainte l-am simţit insuficient.

În general nu mă omor după textele de satiră science-fiction de inspiraţie autohtonă, însă trebuie sa recunosc ca Planeta Mediocrilor are într-adevăr farmec şi posedă capacitatea de a menţine trează în mod continuu curiozitatea cititorului. În Epopeea Spaţială 2084 personajele principale sînt nişte roboţei pămînteni foarte simpatici, Felix S23, care este şi căpitanul misiunii cosmice, Dromiket 4, cu rol de corector al zborului şi modelul Stejeran 1, din cea mai nouă serie de roboţi Tesa, un debutant în spaţiu şi un măturător al prafului cu adevărat desăvîrşit. Cuvîntul de ordine al vieţii acestor roboţei este economia, cele mai importante – de combustibil şi de curent -, cîntărind decisiv în procesul de selecţie al echipajului (chiar Stejeran 1 a ajuns în sînul acestui echipaj tocmai pentru rezultatele sale deosebite obţinute prin economisirea curentului şi a combustibilului). Nu de puţine ori se întîmplă ca aceştia să declanşeze procesul de închidere temporară pentru a nu consuma curent în exces. Misiunea acestora este de a găsi şi a recupera satelitul Veac Nou, dispărut recent de pe multimilenara sa orbită.

Întreaga lor aventură este un prilej pentru autor de a ne prezenta într-un mod şugubăţ viaţa lipsita de bucurii si axată doar pe muncă fără întrerupere, în slujba sistemului şi a societăţii. Pe lîngă economie, un alt aspect care iese în evidenţă este negaţia “nu am” pe care o folosesc mai toţi magazionerii şi gestionarii de materiale sau alte produse, schimbîndu-şi atitudinea doar cînd te prezinţi cu ordin de mai de sus. Toate mărcile sau produsele despre care vorbeşte autorul sînt parodieri ale unora reale, asociindu-le în combinaţii care mai de care mai hazlii şi de efect. Uleiul se numeşte Mureşhell, nava spaţială a roboţeilor fost botezată Bourul, avem o fermă pomicolă intitulată Andromeda de Munte – Vrancea, Benga este numele unui copil, RomRoyce este denumirea navei din Planeta Mediocrilor şi lista se întinde.

În multe situaţii autorul oferă cititorului posibilitatea de a experimenta o serie de ipostaze inedite, într-un text populat de numeroase personaje pitoreşti, de la piraţi ai spaţiului care se mulţumesc pînă la urmă şi cu un sac de prune proaspete, pînă la vînzătorul rrom ambulant, şeful de staţie agricolă sau responsabilul de pe satelitul Veacul Nou.

Epopeea Spaţială 2084 numără nu mai puţin de 50 de capitole, fiecare cu un farmec aparte şi personaje pitoreşti. Planeta Mediocrilor are o întindere ceva mai redusă, scriitorul oprindu-se la 15 capitole şi lăsînd impresia unei lucrări uşor incomplete ce ar mai fi putut fi dezvoltată cu success şi mai departe.

Stilul folosit de autor, deşi parodic este suficient de temperat şi bine exploatat, cît să nu pice în latura unui limbaj dominat de trivialităţi şi expresii licenţioase (nici vorbă de aşa ceva aici) textul fiind îndeajuns de inventiv cît să rezerve şi ceva personaje şi situaţii inedite, după cum precizat şi mai înainte.

Cartea este editată în format hardcover şi are parte de o formă grafică, dar şi editorială de invidiat. Cine îşi doreşte să citească o satiră bună, dar nu numai, cu trimitere la perioada socialistă, sigur nu va regreta dacă va lectura Planeta Mediocrilor de Ioan Groşan .