Cautare
Newsletter
Loading ...Foileton
Amendamentul Dawson 11 (Incheiere) Amendamentul Dawson 10 Amendamentul Dawson 9 Amendamentul Dawson 8 Amendamentul Dawson 7 Amendamentul Dawson 6Anunturi
-
Sub semnul lui unsprezece
scrisa de Liviu Radu -
Zeificatorii
scrisa de Dario Pecarov -
O experienţă stranie
scrisa de Ciprian Mitoceanu -
Gîngăniile
scrisa de Stefana Cristina Czeller -
Titlul potrivit
scrisa de Mihai Adascalitei -
Un soi de Faust…
scrisa de Liviu Radu -
Un soi de roman noir
scrisa de Liviu Radu -
Scrisoare către cel ce vrea să priceapă
scrisa de Liviu Radu -
Un erou bolnav…
scrisa de Liviu Radu
Noi povestiri:
Ultimele recenzii:
Arhiva editii
Pătrat alb pe fond alb
Cormac McCarthy – Drumul
Traducere de Irina Horea
Editura Humanitas, 2009
Romanul lui McCarthy a produs atîtea reacţii în fandomul românesc, unele dintre ele violent contestatare, altele exagerat de admirative, încît mă simt obligat să-mi spun şi eu părerea.
În primul rînd trebuie menţionat că romanul respectiv nu este SF (ceea ce nu-i un lucru rău). Şi nu este SF pentru un lucru esenţial: îi lipseşte componenta ştiinţifică. McCarthy nu-şi propune să ne descrie o lume postapocaliptică, nu-şi propune ceea ce-şi propune orice literatură de anticipaţie, adică să extrapoleze o situaţie dată şi să atragă atenţia asupra urmărilor. Cele două personaje ale sale călătoresc printr-o lume pustie şi pustiită, care este, de fapt, un decor imaginat pentru ceea ce urmărea autorul: reacţiile personajelor într-un anumit mediu, fără să conteze cum au ajuns acolo sau cum a fost creat mediul acela. Demn de interes, din punct de vedere fandomial, este faptul că McCarthy şi-a ales pentru parabola sa un mediu SF, ceea ce înseamnă că atmosfera SF a început să fie considerată onorabilă.
Simplitatea mijloacelor artistice trebuia să dea de gîndit cititorilor, pentru că această simplitate deliberată este simplitatea excluderii a ceea ce nu contează din punctul de vedere al autorului. Ne aflăm în faţa unei opere pe care o consider similară tabloului lui Malevici Pătrat alb pe fond alb, adică avem de-a face cu o operă în care autorul îşi expune valorile spiritualităţii şi sensibilităţii (ca să cităm din manifestul estetic al lui Malevici) aşa cum le vede el. Sau, ca să spunem lucrurile mai direct, romanul lui McCarthy este o lucrare în care contează mai puţin ceea ce spune autorul, important este ceea ce descoperă în el cititorul. Iar cititorul, în funcţie de sensibilitatea, cultura şi, mai ales, dorinţa sa de a găsi un sens textului respectiv, va crea propria sa operă sugerată de textul lui McCarthy. De aici marea diversitate de opinii şi de interpretări. Din punctul meu de vedere (care-i un punct de vedere pur personal şi nu trebuie să fie mai bun decît al altora) avem de-a face cu o operă mistică. A doua venire a Fiului are loc într-o lume pustie, în care oamenii sînt singuri ca şi cum ar trăi într-un deşert (chiar dacă, în realitate, trăiesc în oraşe aglomerate) şi se mănîncă între ei – la propriu şi la figurat. Tatăl pămîntesc al Fiului îl iubeşte, dar nu-l înţelege întru totul. Iar Fiul nu-i cere decît să încerce să-i respecte morala, să nu devină mîncător de oameni. Pe măsură ce lucrurile evoluează, tatăl pămîntesc devine tot mai rău cu ceilalţi, iar asta îl face nedemn să rămînă alături de Fiu. În cele din urmă moare, iar Fiul găseşte alţi adepţi ai moralei sale. Venirea sa n-a fost complet inutilă, există un pic de speranţă… Sigur, aceasta este una dintre multele interpretări posibile, v-am expus-o extrem de sumar pentru că n-am găsit-o la cei care şi-au exprimat anterior opinia despre carte. După cum am mai spus, romanul lui McCarthy este o operă deschisă, pretabilă la multe interpretări. Oricum, dacă tot vorbim de simplitatea mijloacelor artistice, nu mă pot împiedica să cred că Beckett ar fi spus acelaşi lucru, dar în maximum douăzeci de pagini (dacă ar fi considerat că-i cazul să facă exces de zel şi nu s-ar fi oprit după vreo zece…)
Aş vrea să atrag atenţia asupra unui cîştig evident pentru fandom: traducerea acestei cărţi a fost făcută de Irina Horea, o traducătoare de-un talent ieşit din comun. După ce ne-a oferit opere ale lui Tolkien şi Gene Wolfe, Irina Horea ne oferă acum Drumul lui McCarthy. Da, cred tot mai mult că literatura SF începe să fie considerată o literatură onorabilă…
Articol publicat in 02 Feb, 2010 si semnat Liviu Radu
Februarie 2, 2010 @ 5:07 pm
“În primul rînd trebuie menţionat că romanul respectiv nu este SF (ceea ce nu-i un lucru rău). Şi nu este SF pentru un lucru esenţial: îi lipseşte componenta ştiinţifică.”
Deci o multime de autori considerati SF nu sint de fapt SF pentru ca nu au “componenta ştiinţifică”.
“McCarthy şi-a ales pentru parabola sa un mediu SF, ceea ce înseamnă că atmosfera SF a început să fie considerată onorabilă.” Sa intelegem ca mediul are totusi “componenta ştiinţifică”? Si daca o are, atunci…?!
“Aş vrea să atrag atenţia asupra unui cîştig evident pentru fandom: traducerea acestei cărţi a fost făcută de Irina Horea, o traducătoare de-un talent ieşit din comun.” Amabilitatea este o chestie onorabila, chiar si atunci cind, de data asta, restul lumii zice pe dos si fragmentele care au fost postate ici si colo sint schioape rau.
Pfff.
Februarie 2, 2010 @ 5:37 pm
restul lumii carcoteste aiurea. daca restul lumii se asteapta ca o traducere, oricat de buna, sa sune ca originalul… sa se apuce sa invete engleza si sa citeasca originalul.
Februarie 2, 2010 @ 5:53 pm
De acord la faza cu “sunatul”.
Pentru mine insa, fragmentele alea sint schioape pur si simplu. Sint schioape pentru limba romana, nu in comparatie cu originalul.
Dealtfel colegul Balin Feri a concis ca recenzia sa in care spune ca “Drumul” este o carte slaba a fost influentata si de traducere. Adica, cu alte cuvinte, o carte de Pulitzer in engleza a devenit o carte “cel mult mediocra” in romana.
Februarie 2, 2010 @ 6:06 pm
si liviu radu spune ca traducerea e buna… deci tot la parere contra parere am ajuns.
as cauta cartea in romana ca sa compar cu originalul dar, sincer, pe mine nu m-a impresionat limbajul nici in engleza.
Februarie 2, 2010 @ 6:13 pm
Bazandu-ma doar pe extrasul disponibil pe site-ul Humanitas, e destul de clar ca a fost o traducere facuta la repezeala.
Puteti sa va dati si voi cu parerea citind:
http://www.humanitas.ro/files/media/drumul.pdf
respectiv
http://www.amazon.com/Road-Movie-Tie-Vintage-International/dp/0307476316/ref=tmm_mmp_title_0#reader_0307476316
Februarie 2, 2010 @ 7:24 pm
Se pare ca nu pot posta linkuri, asa ca reiau ideea de mai sus in alta forma…
Puteti gasi inceputul cartii atat in romana, pe site-ul Humanitas, cat si in engleza, pe Amazon. Mie unuia mi se pare ca traducerea e… grabita, ca sa nu zic altceva.
Februarie 2, 2010 @ 8:58 pm
Dragii mei, eu nu am citit cartea în original, aşa că nu-mi pot permite să fac comparaţii…dar … 
dacă un românaş al nostru ar fi produs o carte precum versiunea românească a cărţii premiate cu Pulitzer, i s-ar fi recomandat să se reprofileze urgent în zootehnie. Aşa că eu sper ca pentru toate deficienţele să fie responsabilă traducerea, altfel e jale mare ori cu valoarea la care a ajuns Pulitzerul, ori cu -nu exclud nici asta- simţul meu literar.
Februarie 4, 2010 @ 1:49 pm
Draga Aspoiu,
Fiind vorba de SF – adica science fiction – e vorba de o fictiune cu un substrat stiintific. Nu vad cum un autor ar putea fi considerat SF fara componenta stiintifica. Sigur, depinde ce se intelege prin stiinta, pentru mine sunt stiinte nu numai fizica si chimia, ci si sociologia, istoria, psihologia sociala, chiar si teologia.
Prin mediu SF inteleg elementele de decor care, in mod normal, sunt asociate – pe drept sau pe nedrept – cu SF-ul (calatorie in timp, calatorii interplanetare, lumi postapocaliptice, lumi paralele, ucronii, etc.)
Iar traducerea doamnei Horea este buna – desi dansa a afirmat ca traducerea in romana este, inerent, inferioara originalului.
Toate cele de mai sus sunt opinii ale mele. Uitam cu totii ca practicam ceea ce Voicu Bugariu denumea “cronica de impresie”, adica scriem despre impresia pe care ne-a lasat-o o carte, exprimand pareri personale, nu judecati absolute. In acest context, mi se pare normal ca unui cititor sa-i placa o carte, iar altuia sa nu-i placa. Nu-i nimic rau in asta. Altfel ar fi suficient ca unul dintre noi sa scrie o cronica, iar restul sa zica: intrucat x a spus tot ce se putea spune, noi nu mai avem nimic de adaugat.
Februarie 4, 2010 @ 3:44 pm
Sau am spune direct: a citit prietenul meu Liviu cartea, la ce s-o mai citesc şi eu? Doar îmi povesteşte el la o bere despre ce-i vorba.
Februarie 26, 2010 @ 5:29 pm
dariopecarov blog – Drumul – cartea si filmul
…prezintă lumea noastră aflată la amurgul speciei umane în urma unui război atomic. E drept că toată chestia asta cu iarna atomică nu e pomenită deloc în roman…
Aboneaza-te la RSS-ul de comentarii al acestui articol. TrackBack URL
Comenteaza
Revista Nautilus © 2008 || ISSN 1844 - 0371
